Paznicii


Răsari în cale-mi şi deşiră
Ghemul cel încurcat între războaie
Adu-mi spre zare, urme de lumină
Ca să-ţi strâng sufletul de prin noroaie.

Toiagul vremii stă înţepenit în colb
Şi-n munţi tot urlă Lupul Alb
A mai rămas o Sânziană sus, de strajă
Dar e de mult poveste cu sclipiri de vrajă...

Ridică-te acum şi tot vorbeşte
Căci pentru tine am venit aici!
Ştiu cine eşti, tu, al meu rege
Nu poţi muri, cât timp suntem aici!

Ne tot priveşti de pe o creastă poleită
Iar soarele îţi tot brăzdează barba sură
Hai, povesteşte, Dacie ciuntită
Cine te-a mai rănit din nou aseară?

De 2000 de ani te hărţuiesc
Sunt tot romani chiar dacă sub alt nume
Învaţă-ne să ne luptăm şi cât trăiesc
Hotarul tău nu îl vor trece cu renume!

Dar hai, vorbeşte, nu te tângui!
E timpul prea târziu şi bate miezul nopţii
Sunt vremile de sânge pline şi târzii
Iar alţii horărăsc din nou că ne sunt sorţii...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu