Moştenirea


Suntem pământ şi foc,
Dor şi noroc
Şi-n albia cea adâncă a timpului, urmăm prin vis
Un singur colţ de nemurire, crezând în paradis.

Suntem lumină şi iertare
Dar doar când sus un soare
Desface dintre raze
Săgeţi ce frâng iar oase.

Trâmbiţa o auzim dar nu se mişcă nimeni
Ţărâna să o scuture de nesfârşite molimi
Avem tot ce ne trebuie-n desagă
Fără să ştim că ţara asta ne e dragă!

Strămoşii ni-i vorbim prin vise
Dar înspre ziuă îi uităm şi pare-ni-se
Că nici nu i-am avut vreodat’
Ci numai alţii cu-mprumut ne-au dat!

Dar ce să vezi, ce zarvă mare, corbii
Vestesc iar zăngănit de săbii
De data asta capul cel sfânt nu mai păzeşte
Şi zarurile spun: că cine moare, nu iubeşte!

Taina


Ca să mă ştii, eu ţi-am adus în dar
O piatră lucitoare, desprinsă din altar.
Tu mâna îţi vei trece în curând
Peste-al meu trup, pământul meu cel sfânt!

Pedeapsa n-o pot lua, dar înlauntrul tău
Voi pune picături din sfânt sângele meu!
Să-ţi fie dorul dulce şi liniştea uşoară
Să fie numai ploaia cea care-o să doară!

O rană prea deschisă-n stâncă
Va strânge orice lacrimă a ta!
Lupul cel sfânt şi-nchis, priveşte în oglindă
La orice gest al tău şi la puterea ta!

Nu se dezice şi va implini
Tot ce tu încă nu iţi poţi dori.
Şi legământul tainic va afla
Lumina cea de aur, chiar din mâna ta!